Random Premium

Monumente istorice in pericol: Continuă distrugerile la Moara lui Assan II, de Romulus Cristea

Autoritățile locale au împrejmuit , în sfârșit, cu plăci de beton, amplasamentul Morii lui Assan, din zona Obor-Lizeanu. Au realizat o împrejmuire de mântuială, parțială, după ce în prima jumătate a lunii mai un incendiu devastator, pus în miez de noapte, a distrus una din clădirile ansamblului clasat ca monument de arhitectură. Au făcut-o de ochii lumii, după ce scandalul ajunsese prea mare și autoritățile erau acuzate, pe bună dreptate, de complicitate cu hoții, vandalii și mafioții imobiliari. Rezultatul anchetei Parchetului după incendierea din mai a fost foarte clar: focul a fost pus de o mână criminală fiind identificate mai multe focare inițiale.



În 23 august a.c., ora 18, am mers să fac niște fotografii la moară și am rămas surprins de ce am văzut acolo. În spatele gardului, la clădirea centrală a ansamblului, o echipă formată din 4-5 oameni, coordonați de doi angajați ai firmei de pază, loveau cu baroasele și răngile în pereți și grinzi pentru a recupera fier vechi, dar și pentru a distruge structura de rezistență a imobilelor. Zgomotul loviturilor se auzea în toată zona, și era suficient să te uiți peste gard ca să-i vezi pe vandali distrugând.